Campania televiziunilor

imagine.dor

De Ionuț Codreanu

Ionuț Codreanu este analist media și coordonator de programe la ActiveWatch, o organizație de drepturile omului care, printre altele, monitorizează comportamentul presei pe subiecte sau în momente importante, precum cele electorale. După ce el și colegii săi s-au uitat la câteva sute de ore de talk-showuri electorale, l-am invitat să ne spună cum a arătat această campanie la televizor.

Spre finalul campaniei prezidențiale din 2009, Răzvan Dumitrescu  și Adrian Ursu deplângeau, în platoul Realitatea TV, starea presei și a jurnaliștilor. Își pasau întrebări retorice și recunoșteau că nu mai au nicio legătură cu jurnalismul „cu pix și carnețel”. Înfierau vorbăria goală și apetitul pentru opinii nesusținute de informație culeasă cu migală. Părea că ipocrizia și impostura atinseseră cotele maxime. Mai sus (sau jos, depinde de poziționare) nu se putea ajunge. Dar, cinci ani mai târziu, după alte patru exerciții electorale, cu mize diferite și variabile, după schimbări de orientare ideologică și profesională în rândul formatorilor de opinie din prime-time sau după apariția a noi actori în piața televiziunilor de știri, constatăm că în 2009 era (mai) bine.

Campania pentru prezidențialele de anul acesta a fost anunțată, cu surle și trâmbițe, încă de la europarlamentarele din primăvară. Sub pretextul că acea campanie pregătește terenul pentru o toamnă efervescentă, televiziunile, in corpore, cu ajutorul politicienilor și comentatorilor de casă, au deturnat sensul dezbaterii publice, seară de seară. Simbioza asta parșivă a trimis în Parlamentul European niște cetățeni despre care nu vom mai auzi nimic până în 2019.

Situația e sensibil diferită în cazul prezidențialelor de acum, deși e frustrant să vezi că televiziunile nu mai sunt o piatră de încercare pentru candidați. Playerii se cunosc între ei foarte bine și nu au provocat tresăriri. Partizanatele s-au cristalizat încă de dinainte de lansarea campaniei, jurnaliștii respectând cu sfințenie fișa de post. Mecanismul de propagandă a funcționat nemțește.

Și că veni vorba de nemți, Klaus Iohannis și-a furat-o cel mai tare în programele de la Antena 3 și România TV. În ultimele două săptămâni din campanie, cele două filiale PSD-UNPR-PC i-au numărat casele, au răscolit în trecutul profesoral al candidatului și au readus în casele telespectatorilor-votanți subiectul adopției „ilegale” și „imorale”, pe care Iohannis ar fi intermediat-o la începutul anilor ’90. Subiectele ar fi fost de interes public, dacă „dezvăluirile explozive” ar fi fost făcute cu bun simț. Adică să ni se explice că „presa locală” care a investigat acest caz însemna o stație locală a Antena 1 și o publicație curajoasă numită Justițiarul Sibian, dar cu activitate și echipă editorială incerte. Sau că filmulețul cu bunica preocupată de soarta nepoților adoptați a fost realizat în anul 2009. Poate că am fi acceptat ipoteza unei oculte care încearcă să țină subiectul îngropat și am fi fost atât de scârbiți încât nu ne-ar mai fi interesat replica învinuitului. De altfel, în puținele ocazii în care a existat un drept la replică, prin vocea unor susținători de-ai lui Iohannis, moderatorii și invitații din platou au reușit să suprime, prin strigăte indignate, vocea sasului cu șase case. Toate încercările de clarificare sfârșeau inevitabil într-o întrebare sugrumată de nemulțumire: dar de ce nu vorbește? Întrebare parțial plauzibilă, dacă ne raportăm la rețeta dezbaterilor electorale, unde toată lumea vorbește cu și peste toată lumea. Poate că suntem prea conservatori, dar, teoretic, purtătorii de cuvânt sau susținătorii unui candidat sunt mandatați să fie vocea lui. Practic, Iohannis a încercat să vorbească, dar n-a fost băgat în seamă.

De mai multă atenție s-a bucurat Traian Băsescu, subiect central al celui de-al cincilea exercițiu electoral din 2009 încoace. Situația nu mai surprinde. Strategia de a încropi false dezbateri, plecând de la declarații sau gesturi de-ale actualului președinte, a funcționat minunat la alegerile locale și parlamentare din 2012, dar și la europarlamentarele de anul acesta. Subiectul Traian Băsescu a venit ca o mănușă pentru candidați, astrologi și consultați politici. Adversarii președintelui au defilat cu ample comentarii privind: asemănarea izbitoare cu Diavolul (Oana Stancu, jurnalist Antena 3, 27 octombrie 2014), limita subțire dintre  Parkinson și alcoolism (subiect cu lung de linie la Antena 3 și România TV), controlul absolut asupra parchetelor și tribunalelor (tot Antena 3 și România TV) sau apetitul patologic pentru proprietăți fastuoase (Antena 3 și România TV). Dovezile au fost subțiri, dar ambele posturi și-au pus editorii să producă montaje video demne de un festival de scurt-metraje. În unele situații, avem suspiciuni că materialele au fost produse chiar de staff-ul PSD, dar nu băgăm mâna în foc. Nuanțele sunt prea fine, iar fenomenul de identificare ideologică între televiziuni și partide e mult prea pronunțat.

Dincolo de aspectele stridente ale campaniei, am fost marcați de candoarea platitudinii jurnaliștilor de televiziune. Cu foarte puține excepții, indiscreția moderatorilor, care ar fi trebuit să ridice standardul discuțiilor, s-a limitat la întrebări inepte din categoria „dar la ce s-a gândit X” sau „ce credeți că a vrut să spună Y”. Nu au fost accidente, ci lait-motive. E tot ce au putut pregăti câinii de pază ai societății. Taman acel tip de întrebări care deschid larg porțile pentru răspunsuri speculative și procese de intenție. Iar acest ingredient a dus campania electorală într-un registru suburban încărcat de calomnii, injurii, voci isterice și dialoguri neinteligibile. Evident, întregul tablou a fost dominat de culoarea galben – culoarea breaking news-ului și a burtierelor tabloide.

Poate că am interpretat greșit cele 500 de ore de campanie electorală prin filtrul televiziunilor naționale și poate că, într-o realitate paralelă, chiar s-a discutat aplicat pe platformele și strategiile celor 14 candidați. Ar fi fost campania la care am fi vrut să ne uităm și să ne informăm. Coincidența face că, în ultima săptămână de campanie, toată fauna de candidați, jurnaliști, astrologi, psihologi și analiști a început să se lamentez neconvingător că lipsește ceva. Le lipsește campania.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>