De ce sistemul strângerii semnăturilor de susținere e defect

IMG_4526

Text de Gabriel Dobre  | Imagine de Ioana Moldovan

Cei 14 politicieni care-și doresc funcția de președinte în acest an au strâns, în aproape o lună, 7,6 milioane de semnături. Victor Ponta a strâns 2,1 milioane, Klaus Iohannis, 2,2. Iar Teodor Meleșcanu, cel care a scurtat la doar 24 de ore distanța posibilă între postura de șef de serviciu secret și cea de candidat la președinție, a reușit chiar să strângă cele 364.840 de semnături pe care le-a depus la BEC într-o discreție demnă de-un filaj reușit.

Pentru că legea interzice unei persoane să semneze mai multe liste, strângerea a peste șapte milioane de semnături înseamnă că circa 41% dintre cei aflați pe listele electorale din acest an ar fi semnat pentru un candidat. La fiecare dintre alegerile prezidențiale din ultimii 14 ani, în primul tur, au votat circa 10 milioane de persoane. Cu alte cuvinte, dacă numărul de semnături ar fi real, în acest an șapte din 10 români cu drept de vot și-au exprimat deja susținerea pentru unul dintre candidați. Ceea ce, ca și în cazul unora dintre candidaturi, e extrem de greu de crezut.

Sistemul strângerii de semnături de susținere pentru candidatura la diverse funcții alese în România, în special pentru cea de președinte, și evoluția lui în ultimii 25 de ani e una dintre micile curiozități ale democrației românești post-decembriste.

Alegerile din 1990 au fost organizate în baza Decretului Lege 92 din 1990. Candidații aveau nevoie de 100.000 de susținători, dar decretul nu preciza cu ce date personale trebuia să se identifice aceștia și nici nu interzicea susținerea mai multor candidați. Decretul mai cerea ca dosarul candidaturii să conțină și o declarație autentificată la notariat care să ateste „realitatea semnăturilor”, fără să pună sarcina verificării în grija vreunei instituții sau să spună care ar fi pedeapsa în caz că n-ar fi reale. În ’90 s-au înscris doar trei candidați: Ion Iliescu, FSN, care a și câștigat din primul tur, cu 85,07% din voturi, Radu Câmpeanu, PNL (10,64%) și Ion Rațiu, PNȚCD (4,29%).

La alegerile din 1992, organizate în baza unei legi noi, au participat șase candidați, inclusiv un prim independent (politicianul basarabean Mircea Druc). Fiecare dintre ei trebuia să depună 100.000 de semnături, dar de data asta legea specifica faptul că un alegător nu poate semna decât pentru un singur candidat.

În 1996, s-au înscris 16 candidați la prezidențiale, iar alegerile s-au organizat în baza legii din ’92, deci cu același prag de 100.000 de semnături.

La cele din 2000, numărul de semnături necesare a explodat. Guvernul, condus interimar câteva săptămâni de Mircea Ciumara, a modificat legea din ’92 printr-o ordonanță de urgență și a mărit numărul la 300.000. Modificarea a fost făcută în ultimul moment, fără dezbateri, în ideea că așa va fi evitată o „inflație de candidați” precum cea din ’96. Chiar și așa, în cursă s-au înscris 12 candidați.

Patru ani mai târziu, prezidențialele au fost organizate după o nouă lege electorală (Nr. 370/2004), în care numărul de semnături a fost redus la 200.000. Scăderea s-a produs la sugestia deputatului UDMR Márton Árpád, care în timpul unor dezbateri despre modificarea legilor electorale a argumentat că recensământul din 2002 a arătat o scădere a populației. Amendamentul a fost votat în unanimitate. După aceeași lege, cu unele modificări, au fost organizate și alegerile din 2009 și cele din acest an.

Mircea Kivu, sociolog, a făcut parte din echipa activistului civic Nicușor Dan, care a candidat, în 2012, ca independent la primăria Bucureștiului. „A fost teribil de greu să strângem 30.000, cu câteva zeci, la un moment dat sute, de voluntari”, spune el. „Am fost contactați de niște firme care ne-au propus să ni le strângă contra cost. Am refuzat, oricum abia aveam bani să le dăm câte un sandviș voluntarilor.”

Kivu crede că majoritatea partidelor trișează la strângerea semnăturilor. „În fond, important e să vii cu o colecție de identități plauzibile, nume-prenume-adresa-serie buletin. O metodă e să le păstrezi de la un scrutin la altul. Alta e să le iei din altă parte – de exemplu, de la firme care îți cer să le dai datele personale ca să te înscrie într-o tombolă.”

Sociologului i se pare suspect și cum au reușit unii candidați să strângă semnături fără să se știe asta. „În mod normal, dacă au semnat 400.000, cel puțin încă 800.000 au fost rugați, dar au refuzat. Imposibil ca 1/10 din electorat să fi fost contactat, fără să răsufle nimic.”

Marian Muhuleț, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, unde candidații au depus dosarele cu semnături, spune că membrii BEC nu au fizic posibilitatea de a verifica veridicitatea semnăturilor. „Majoritatea candidaților au venit în ultimele zile”, spune el, așa că nu au putut decât să facă o verificare a numărului de file, „o verificare a formei și nu a fondului”. BEC nu are acces și nu poate căuta numele sau restul datelor personale ale susținătorilor din liste în bazele de date de la evidența populației.

Legea prevede că cei ce strâng direct semnăturile și care semnează fiecare pagină, declară pe propria răspundere că datele sunt reale, iar dacă se dovedesc a nu fi riscă să fie pedepsiți pentru fals în declarații. Modificările succesive ale legilor au mutat responsabilitatea de la candidat sau partidul care-l propunea, la cei de jos, care completează fiecare formular. Teoretic, listele pot fi verificate, doar că practic e mai greu. Muhuleț spune că un procuror, în baza unei contestații, ar putea totuși verifica datele (care ajung la BEC în zeci de bibliorafturi, fiecare cu câte 5.000 de semnături) și stabili dacă e vorba de o încălcare a legii. (După terminarea alegerilor, listele de semnături sunt predate de BEC la Autoritatea Electorală Permanentă, unde sunt arhivate timp de trei luni după publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial. Apoi, prevede legea, sunt date la topit unor firme specializate.)

„Bănuiala mea”, spune Muhuleț, „e că legiuitorul a pornit de la prezumția de nevinovăție și a considerat că fiecare candidat va apela la persoane de bună credință, care vor completa sincer listele de susținători”.

Elena Amza, o doamnă trecută de 50 de ani, e unul dintre voluntarii campaniei Monicăi Macovei și se ocupă de recepția de la intrarea în sediul de campanie de la parterul unei clădiri de pe C.A. Rosetti din București. Prin ea au trecut mai toate semnăturile strânse de voluntari, primite prin poștă sau aduse de oameni direct la sediu. A ținut evidența fiecărui formular sau plic, notându-și într-un caiet studențesc numele persoanei, localitatea și numărul de semnături trimise. Spune că au strâns cele 328.745 de semnături mai ales prin Facebook, unde i-au invitat pe susținători să le strângă din familie și printre prieteni. Au fost și oameni, inclusiv ea, care au strâns și de pe stradă. „A fost o muncă enormă”, spune ea și e convinsă că e „o chestie ilogică” atâta timp cât partidele mari nu fac același lucru, ci, crede ea, stau şi transcriu de mai multe ori datele pe care le au din adeziunile membrilor până au suficiente file cu semnături.

„Ce e de susținut aici”, spune ea, „e că nu trebuie îngrădit accesul la politică”.

Sociologul Mircea Kivu – care e de părere că cifra de 200.000 nu are o bază logică (pragul mare de semnături nu a adus un număr mai mic de candidați) – e convins de același lucru. Împreună cu mai multe ONG-uri pregătește lansarea în curând a campaniei: Politica fără bariere. „Cerem candidaților să se pronunțe în legătură cu modificarea legilor care închid piața politică. În principal, va fi vorba despre relaxarea condițiilor de înregistrare a unui partid nou, dar și despre un criteriu unic, fără discriminare între candidații partidelor și cei independenți, de stabilire a numărului de semnături necesar înscrierii în orice competiție electorală la 0,5% din numărul alegătorilor, ceea ce ar însemna, pentru președinte, cam 100.000 de semnături.”

În Polonia, țară cu o populație de 38,5 milioane, celor care candidează la președinție li se cer 100.000 de semnături de susținere (numărul nu s-a schimbat din ’90). Pentru a putea candida, o persoană trebuie să fie nominalizată de un comitet de 15 persoane, același comitet fiind responsabil și cu strângerea semnăturilor.

În Franța, cei care-și doresc să candideze trebuie să adune cel puțin 500 de recomandări din partea celor 42.000 de oficiali aleși prin vot direct, precum primari sau parlamentari. Susținătorii trebuie să fie din cel puțin 30 din cele 101 divizii administrative și șapte teritorii din afara țării. Numărul de susțineri dintr-o singură divizie administrativă sau teritoriu nu poate fi mai mare de 10%.

Comisia de la Veneția, organizația ce aparține de Consiliul Europei și are rol consultativ în materie de constituționalitate, are o recomandare care spune că, la niciun fel de alegeri, numărul semnăturilor cerute să nu depășească 1% din electorat. În România, la locale e 2%.

Totuși, Kivu crede că e nevoie de un număr semnificativ de susținători. „Altfel se vor înscrie prea mulți și nu vor putea fi îndeplinite condițiile egalității între candidați – de exemplu, expunerea egală la tv.”

Momentan, singura funcție a semnăturilor de susținere, după ce au eșuat în a reduce numărul candidaturilor, pare să fie doar obosirea înainte de campanie a celor care, fără resurse și infrastructură, nu pot face rost de ele altfel decât strângându-le. Asta, presupânând naiv, asemenea legiuitorului, că astfel de candidați chiar există.

UPDATE, 4 NOIEMBRIE: Rezultatele finale anunțate azi de BEC arată că la primul tur s-au prezentat 9,7 milioane de alegători, ceea ce înseamnă o prezență de 53,17%. Șase din cei 14 candidați au strâns mai puține voturi decât sutele de mii de semnături depuse de fiecare la BEC pentru înscrierea candidaturii. Teodor Meleșcanu, care a declarat la ieșirea de la vot că i-a fost greu să-și găsească numele pe buletinul de vot pentru că scrisul era prea mic, este candidatul cu cea mai mare diferență între semnături și voturi: 364.840 de semnături vs. 104.131 de voturi.

 

Sunt

2 comentarii

  1. Pingback: Egy vidéki frusztrációi – Adevărul blog | EuroCom - Romániai Sajtófigyelő

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>